La alegerile locale din 5 iunie 2016, in localitatea  Stramtura, Maramures, au fost alesi 13 consilieri locali, 7-PSD, 4-PNL, 1-PMP, 1-PNTCD.

Fara niciun motiv legal, doar din razbunare politica, majoritatea PSD-ista a invalidat mandatele celor 4 colegi liberali. Nici pana la ora actuala, mandatele celor 4 consilieri PNL nu au fost validate. Exista un dosar cu aceasta speta pe rolul Tribunalului Maramures, cu termen in luna august. In loc sa stea la coasa, consilierii liberali trebuie sa-si caute dreptatea la Tribunal.

Nu voi dezvolta speta din punct de vedere juridic, as aminti doar ca, invalidarea alegerii unui consilier local se poate face numai in cazul in care se constata incalcarea conditiilor de eligibilitate sau daca alegerea consilierului s-a facut prin frauda electorala.

Sper din tot sufletul ca majoritatea PSD-ista din Stramtura sa valideze mandatele colegilor mei liberali, astfel incat acestia sa poata sa-si exercite functiile obtinute prin votul cetatenilor.

Am fost la Stramtura in perioada campaniei  electorale pentru a-mi sustine colegii liberali. In aceasta frumoasa localitate maramureseana traiesc oameni harnici si linistiti  care merita sa fie reprezentati cum se cuvine in Consiliul Local si ar fi pacat ca politicienii din Stramtura sa “plagieze” metode si practici dictatoriale „turcesti”. Totusi, colegii liberali au fost alesi in mod liber nu prin lovitura de…S(t)at…Glod, Slatioara sau Stramtura.

„Erdogani” exista si la Rozavlea. Acolo colegii liberali au castigat in instanta, iar Consiliul Local Rozavlea are de platit indemnizatiile de sedinta la care ar fi avut dreptul consilierii nevalidati abuziv. CL-ul din Rozavlea mai are de platit si cheltuieli de judecata, destul de consistente. In loc sa investeasca banii in drumurile din comuna, majoritarii din Consiliu pierd banii pe „drumurile tribunalului”.

„Erdogani” exista si la Cavnic, din pacate. Nicolae Bindiu, consilierul PNL „umbla” prin Tribunale pentru a determina Consiliul Local sa-i valideze mandatul obtinut prin vot liber exprimat.

Imi cer scuze pentru „turcisme” dar asta este situatia.

UPDATE: Dintr-o interventie prompta pe facebook a primarului Cavnicului, am aflat ca Nicolae Bindiu a fost validat, pana la urma. Ramane de vazut cum se va solutiona dosarul de la Tribunal privind invalidarea initiala, cheltuieli de judecata etc. Dupa ce si-au aratat muschii „majoritarii” din CL au revenit la sentimente mai bune. Au „plagiat”  modalitatea de lucru a majoritatii de la CJ. Astept o decizie similara si la Stramtura.

13240095_10201824504051874_8349065882156854753_n

13263761_10201825996009172_2293599500914331321_n

Anunțuri

Marinel Kovacs-lider de grup

 

Calin Ioan Bota

Calin Ioan Bota

 

 

 

Gheorghe Mihai Barlea

 

Ion Beuca

 

 

 

 

 

 

 

Lazar Doru Alexandru

Felician Cernestean

 

 

 

 

Rudolf Stauder

Anisoara Iulia Mihali

 

 

 

 

 

 

 

Gheorghe Marian

 

 

 

 

 

 

 

Pentru binele locuitorilor acestui judet, noi liberalii,  colaboram  in acest mandat,  cu toti consilierii judeteni, fie ca sunt noi sau mai vechi. Evident ca atunci cand este cazul  facem opozitie ferma dar constructiva.

Urmeaza o perioada foarte grea, dar asta nu inseamna  ca nu cautam  solutii administrative dar si solutii politice,  care sa duca la dezvoltarea Maramuresului. Un lucru este cert. Pentru functia  vacanta de vicepresedinte al Consiliului Judetean, nu negociem cu PSD-ul.

 

 

 

646x404

Sedinta de constituire a CJ Maramures s-a desfasurat la o temperatura foarte ridicata si probabil ca aceasta este cauza luarii a unor decizii politice ciudate:

PSD-istii, cei care acuzau in campanie ca PMP-istii lui Basescu, au taiat pensiile si salariile,  s-au aliat tocmai cu cei acuzati. Pentru ca echipa sa fie completa, in alianta  a venit si PNTCD-ul, sau ce a mai ramas din acest partid. Taranistii au fost primiti in alianta, trecandu-se cu vederea faptul ca nu au mancat salam cu soia.

Ecologistii lui  Cristian Anghel, s-au aliat cu “industriasii-meseriasi” din UNPR.

UDMR-istii, ca de fiecare data, au iesit in castig. Ma intreb, la ce le-ar mai trebui  Ardealul, daca dupa fiecare runda de alegeri  obtin  tot ce doresc ?

Omul lui Geoana din CJ,  dupa ce a asigurat cvorumul sedintei, a ratat discursul  de final.

Omul de litere, liberalul  Gheorghe Mihai Barlea, a fost invalidat la comanda, fiindu-i fatal tocmai alfabetul. Fiind primul liberal din “catalog” a avut nesansa sa-i  fie aplicata “sanctiunea” cu prioritate.

Cand strigarea catalogului a ajuns la subsemnatul, seful  PSD-istilor din Maramures a revenit la sentimente mai bune si a propus validarea mea pentru “merite deosebite” Tot din cauza caldurii, recunosc, am fost nerecunoscator pentru gestul sefului PSD si nu l-am votat pentru functia de presedinte al CJ, declarandu-ma solidar cu colegii mei de opozitie, liberalii.

Deputatul Mircea Man, nu a fost validat in functia de consilier judetean, din motive „istorice” tinute minte de deputatul PSD-ist Calin Matei. Se spune ca demult, pe cand presedinte era Ion Iliescu, Mircea Man ar fi aplicat aceleasi metode unor inaintasi ai PSD-istilor de acum..

In sfarsit, l-am vazut pe Simi Marcovici, seful de galerie, parasind sala de sedinte in mod intempestiv. Ce sa insemne gestul lui Simi, nu stiu..

Vara fierbinte continua in Maramures. Cred  ca nu mai gandesc bine pe caldura asta deoarece imi trec prin  cap tot felul de termeni  ciudati…Catedrala…proces verbal de sedinta…Primaria Baia Mare…Mama lui Stefan cel Mare… Caldura mare, monser!

9189_10201582862690991_2389863316629950396_n

imagesSunt onorat de faptul ca propunerea de candidatura este sustinuta de catre copresedintele PNL Maramures, domnul Ovidiu Nemes, de catre colegii liberali din comunele Poienile de sub Munte, Repedea, Ruscova, Leordina, Petrova, Bistra, presedinti de organizatii, primari si viceprimari si de catre colegii liberali din conducerea PNL Maramures.

Sunt onorat de faptul ca am fost promovat pe un loc eligibil, de catre PNL, cel mai mare partid din Romania. Consider ca plasarea mea, printre primii 5 candidati pe lista de candidati PNL pentru Consiliul Judetean Maramures, este in primul rand  o dovada de respect, pentru alegatorii din zona Valea Ruscovei, Leordina, Petrova, Bistra, zona pe care m-am straduit sa o reprezint onorabil si in acest mandat.

In viitorul Consiliu Judetean, imi propun sa  reprezint, in primul rand, interesele generale ale maramuresenilor, sa contribui la aplicarea planului de dezvoltare a judetului Maramures, propus de PNL

Imi propun, sa reprezint  in mod special, electoratul maramuresean de nationalitate ucraineana, tinand cont de faptul ca in viitorul Consiliu Judetean, niciun alt partid nu va avea reprezentanti din aceasta zona.

Imi propun sa contribui la dezvoltarea comunitatilor de pe Valea Ruscovei, Leordina, Petrova, Bistra, impreuna cu primarii liberali din aceasta zona, pentru ca sunt convins de faptul ca in aceasta zona PNL va castiga detasat alegerile locale.

Provenind din PNTCD, intentionez sa-i reprezint si pe taranistii  maramureseni veritabili, condusi de Gheorghe Siman, pe cei care nu au depus liste de candidati, deoarece nu au dorit sa-l urmeze pe Aurelian Pavelescu si pe reprezentatii sai din Maramures, de fapt niste  “iepuri electorali”  ai lui  Catalin Chereches.

In decursul anilor am desfasurat o activitate politica destul de intensa  in zona relatiei cu mass media locala si in promovarea subiectelor politice in mediul online. Din postura de consilier judetean,  intentionez sa  acord in continuare o atentie speciala utilizatorilor de internet,  tineri sau mai putin tineri. Imi propun sa discut deschis cu acestia problemele legate de administrarea Maramuresului.

„Liber sunt nesupus iar deasupra mea doar Dumnezeu va sta”  suna  versurile vechiului imn al PNL.  Cu acest gand voi intra in campania electorala, alaturi de maramureseni, alaturi de toti colegii mei din PNL, convins fiind ca judetul nostru, sub o administratie liberala, poate deveni unul de exceptie.

13096349_10201734309117057_9121482069533574021_n

9189_10201582862690991_2389863316629950396_n

imagesConform Statutului PNL, candidatura mea pentru un nou mandat de consilier judetean este in curs de evaluare si de validare. Conducerea PNL Maramures urmeaza sa decida daca voi candida sau nu.

Pana atunci, in forurile statutare ale PNL Maramures au fost stabilite in mod transparent, obiectivele electorale pentru alegerile locale din 5 iunie 2016. Obiectivul electoral stabilit pentru comuna mea natala, Poienile de sub Munte, este de 1300 de voturi pentru Consiliul Judetean. Este mult, este putin? Eu spun ca este un obiectiv realizabil.

Chiar daca in mandatul care se incheie, nu am realizat tot ce mi-am propus, eu cred ca am reprezentat cu cinste electoratul maramuresan si am facut tot ce a stat in puterea si priceperea mea pentru dezvoltarea durabila a judetului, a zonei, inclusiv a celei mai mari comune din Maramures.

Consider realizabil si obiectivul electoral stabilit pentru toata zona „Valea Ruscovei-Leordina” cat si pentru intreg judetul Maramures.

PNL este un partid mare si va castiga alegerile in Maramures, pentru ca are oameni pregatiti sa puna in aplicare Programul de dezvoltare durabila a judetului  pentru perioada 2016-2020.

Domnule presedinte,

Domnilor vicepresedinti

Stimati colegi consilieri judeteni

 

Stiu ca sunteti oameni deschisi colaborarii, spre binele locuitorilor judetului Maramures si impreuna cu primarii de pe Valea Ruscovei, indiferent de coloratura politica, va rog  sa aveti in vedere reabilitarea DJ 187 Ruscova-Poienile de sub Munte.

Stiu  ca fondurile proprii sunt limitate, iar proiectele de modernizare nu pot fi implementate rapid, inclusiv din cauza lucrarilor  la rețelele de apă și canalizare din zona Valea Ruscovei, totusi, ma  gandesc  la reparatii putin mai consistente, deoarece drumul arata jalnic.

DJ 187 deserveste peste 20000 de locuitori,  pe o lungime de 20 de km.

Va multumesc anticipat.

Cu respect, al vostru coleg Ion BEUCA                    

Repedea, 24  februarie 2016

 

PS: Prima fotografie a fost facuta vara trecuta. De atunci, a mai trecut o iarna  grea  peste DJ 187,  iar  gropile din asfalt arata „inspaimantator”

 

 

12072580_10201076377229171_9132078834604350376_n

dj g

11053713_1388739424780731_5737411474464993817_o

12235055_989531274445461_7196736105399981280_n

In organizatiile locale ale PNL  Maramures continua tendinta de a susține noua generaţie, care înţelege politica la un nivel european, adaptat societăţii din zilele noastre.

Aproape 70%  dintre membrii organizatiei locale a PNL din care fac parte, respectiv Poienile de sub Munte, sunt tineri sub 30 de ani. Ma bucur ca am ocazia sa colaborez cu acesti tineri inimosi si energici, multi dintre ei cu realizari notabile in domeniul privat sau in domeniul accesarii fondurilor europene.

Chiar in aceste zile, in care se vorbeste intens despre neincrederea in partidele politice, in PNL Poienile de sub Munte, continua inscrierea de noi membrii.

Aveti mai jos CV-ul celui mai nou membru al PNL Poienile de sub Munte, Ivan STULEANIC,  un tanar inginer de perspectiva, bine pregatit profesional, cu multa experienta in domeniul tehnic si nu numai.

CV-STULEANIC IVAN

Alaturi de „batranii” consilieri locali PNL din Poienile de sub Munte,  Mihai Recala si Dumitru Stuleanic:

882328_4171496503291_9059325213106403127_o

UPDATE: Pe lista candidatilor PNL pentru Consiliul Local Poienile de sub Munte, se vor regasi „batranii” consilieri, Mihai  Recala-31 de ani, Stuleanic Dumitru-29 de ani, dar si alti tineri  care au dovedit ca se pot descurca in domeniul privat, tineri experimentati in  accesarea fondurilor europene. Lista PNL Poienile de sub Munte va contine si un numar semnificativ de femei, dar si persoane in varsta, inclusiv pensionari.