10665883_4840204580575_8763535871807018132_n

iohannis (1)

Klaus Iohannis, în campanie electorală la Baia Mare și Sighetu Marmației

Înainte de a merge la Biserică, sau după slujbă, fie că sunt ortodocşi  sau romano  catolici, greco catolici, reformaţi, luterani sau neoprotestanţi, maramureşenii  trebuie să meargă la vot pe 16 noiembrie.

De ce să-l aleagă maramureşenii pe Klaus Iohannis si nu Victor Ponta?

Iată câteva motive:

Klaus Iohannis, un român deosebit, născut şi crescut în România, căsătorit cu o româncă, a reuşit să dovedească performanţe administrative deosebite, de vreme ce de fiecare dată, a câştigat alegerile locale cu procente foarte mari. Klaus Iohannis este un bun creştin, un om apropiat de semenii săi, un bun gospodar şi administrator al treburilor publice, un lider care şi-a inspirat comunitatea demonstrând că, în calitate de primar al Sibiului, la al patrulea mandat, conduce foarte bine soarta unei mari comunităţi, in care traiesc în bună înţelegere, români, maghiari, germani şi alte naţionalităţi.

La alegerile din primul tur de scrutin, la Sibiu, oraşul său natal, Klaus Iohannis a obţinut  75% din voturi, iar in judeţul Sibiu 70%. Asta înseamnă că este un om respectat de către cei care îl cunosc cel mai bine, oamenii alături de care a traieşte şi alături de care a realizat lucruri bune.

Fiecare om este liber sa-şi trăiască viaţa aşa cum doreşte. Totuşi, preşedintele  trebuie sa fie un model pentru semenii săi. Nu este de neglijat faptul că Victor Ponta şi-a abandonat prea uşor prima soţie, împreună cu care are un copil, a divorţat şi s-a  recăsătorit cu fiica lui Ilie Sârbu, lider marcant al PSD. Dacă nu ştie să chivernisească bine casa, cum  se va ingriji de ţară? Este un motiv serios  pentru ca Victor Ponta să nu fie votat pentru cea mai înaltă funcţie în stat.

Nu poţi să cumperi un maramureşean cu promisiunea banului, spunea Ovidiu Nemeş, preşedintele PNL Maramureş, după aflarea rezultatelor din primul tur. Pe 2 noiembrie, Klaus Iohannis a câstigat alegerile in Maramureş. Pe 16 noiembrie va câştiga din nou, pentru că maramureşenii ştiu foarte bine că orice pomană electorală va trebui plătită de către cetăţeni, din taxe şi impozite mărite.

 Fiecare dintre noi avem prieteni, rude sau vecini care muncesc în străinătate. De Sărbători ei vin acasă. Acasă la cei dragi. Imediat după terminarea Sărbătorilor reiau drumul străinătăţii cu dorul de cei dragi în suflet. Maramuresenii care muncesc în străinătate au plecat din ţară de nevoie, din disperare de cauză, pentru a-şi întreţine familiile rămase acasă sau pentru a munci cinstit în condiţii şi pentru bani care nu sunt disponibili în ţară. În anul 1965, componenţii trupei Beatles erau ridicaţi la rangul de cavaleri de câtre regina Marii Britanii pentru revigorarea economiei britanice, după turneele in Statele Unite şi Europa. Ţinând cont de faptul că economia românească rezistă şi datorită celor peste 4 miliarde de Euro trimise anual de muncitorii din străinătate, un asemenea nume ar merita atribuit măcar onorific celor care muncesc cinstit în afara graniţelor. Ce a facut Victor Ponta pentru aceşti oameni? La alegerile din primul tur, i-a umilit  şi ne-a facut de ruşine in Europa. Românii din străinatate nu au cerut  decât sa-şi exercite un drept câstigat cu sânge la Revoluţie, dreptul la vot.

De la Biserică învătăm faptul că trebuie să umblăm după lumea cealaltă, dar pe asta trebuie să ne străduim s-o facem mai bună. Klaus Iohannis este omul alături de care, noi  românii, vom putea  trăi  intr-o ţară normală. Să alegem bine. Să alegem un om între oameni. Klaus Iohannis preşedinte.

Doamne ajută!

Ion Beuca- consilier judetean ACL