Decembrie 2013


Eu cred că nu vom fi dezamăgiţi,  dacă în anul 2014, ne vom  pune speranţa în Dumnezeu, nu în oameni.

Sărbători fericite şi La mulţi ani !

Videourile Vodpod nu mai sunt disponibile.

Repedea, Maramures, o comuna frumoasa cu oameni buni si harnici, oameni pe care incerc sa-i reprezint cat mai bine in Consiliul Judetean Maramures. La final de an, primarul  liberal Tiudic Pavel,  a inteles sa prezinte cetatenilor comunei un bilant al activitatii. Iata raportul primarului catre cetateni:

Drag prieten si cetătean,

 În anul 2004, când prin votul dumneavoastră, am pornit pentru prima data la drum, am făcut cateva  promisiuni si  am încercat să le duc la bună îndeplinire, cu ajutorul dumneavoastră. Sprijinit de PNL Maramures,  promisiunile au fost realizate.

În anul 2012, tot prin votul dumneavoastră, am depus jurâmăntul de primar al comunei Repedea, pentru a treia oară.

  Nu a fost usor întotdeauna – uneori a fost chiar foarte greu iar realizările mele în perioada 20.06.2012 – 31.12.2013, sunt acestea:

 1. În perioada aceasta am construit un pod de lemn în lungime de 40 metri liniari, lângă Biserica Penticostală nr. 1 Repedea.
2. Am dus la îndeplinire cu succes, obiectuvul privind construirea anexei de la Liceul Tehnologic Repedea (corpul D) cu trei clase si sală profesorală. De asemenea, clădirea veche din corpul A a Scolii de Arte si Meserii a fost izolată termic cu poliester de 0,8mm. Vreau ca toti copiii nostri sa învete într-o scoală modernă, apropiată de standardele  europene.

Picture-123-300x225 repedea

maxresdefault repedea  b

 3. În mandatul meu, s-a construit bucătăria anexă la Căminul Cultural Repedea. In acest moment aceasta investitie s-a dovedit a fi foarte utila pentru organizările de nunti, evenimente culturale locale etc.

 4. Am dispus repararea în totalitate a Scolii nr. 2 din Lespedea de Jos. Acum acest spatiu, a devenit o scoală modernă, călduroasă si curată, unde copiii si profesorii nostri, îsi pot desfăsura activitatea, in conditii optime.

 5. Am ajutat la constructia casei Parohiale Ortodoxe din Comuna Repedea.

 6. Tot in acest an, cu finalizare in 2013, au fost demarate lucrările pentru înfiintarea de noi drumuri comunale către cătunele greu accesibile din comuna Repedea (Lespedea de Jos –  Bucovenca, Lespedea de Jos – Bili, Lespedea de Jos – Houdea, Lespedea de Sus – Viji, Miclusa – Plaic – Arsita – Jolob, Scorodnei – Hlubochei, Plai – Polunschei)

 7. După finalizarea constructiilor si amenajarea drumurilor , am făcut toate demersurile necesare pentru întabularea acestora in cartea funciara.

 8. Tot in acest sens, au fost întabulate toate terenurile-păsunile (golurile de munte) din comuna Repedea.

 9. Am aprovizionat în permanentă cu lemn de foc, toate scolile ce apartin comunei noastre, precum si dispensarul uman din localitate.

 10. Am reusit să fac toate demersurile necesare pentru inceperea introducerii energiei electrice necesare pentru finalizarea lucrărilor de alimentare cu apă a comunei Repedea. Alimentarea cu apă va fi finalizată si va fi inaugurată în ultima Duminică a lunii mai, anul 2014, la cea de-a XII-a editie a Festivalului Narciselor.

 11. Tot in aceasta perioada, am balastrat, cilindrat, si reparat drumul Lujana (în lungime de 3km) si  drumul Pentaia (în lungime de 2km).

 12. Am ajutat Bisericile, indiferent de cultul din care fac parte, fie că au fost penticostale, ortodoxe sau adventiste, in functie de buget, puteri si nevoi.

 13. Conform prevederilor legale, am acordat cetatenilor  comunei Repedea,  ajutoare de urgentă, iar persoanelor  bolnave care aveau nevoie de transport  le-am acordat sprijin de fiecare data cand am fost solicitat.

 14. În fiecare an am făcut posbilă sărbătoarea pomului de Craciun pentru copiii nostri. Chiar dacă anul trecut a fost mai sărac, fiind un an financiar foarte greu, fiecare copil a primit un cadou.

15. M-am asigurat ca întotdeauna, să fie suficiente fonduri pentru plata ajutoarelor sociale si a asistentilor  personali.

 16. Iluminatul public din comuna Repedea, a fost imbunatatit prin montarea a  60 de lămpi noi, iar facturile de curent electric sunt mai ieftine ca oricănd, fiind înlocuite lămpile vechi, costisitoare, cu altele noi, mai luminoase si mai economice.

 17. In fiecare an, deja de 11 editii, am continuat organizarea Festivalului Narciselor, dupa posibilităti si de fiecare dată cu ajutorul oamenilor binevoitori, festival la care an de an s-au adunat grupuri din Ucraina, Moldova, Romania si Polonia  si la care au asistat in fiecare an, mii de oameni, din localitatea noastră sau din alte localităti, sărbătoarea ajungând să aibă un renume international

  Sper, cu ajutorul Bunului Dumnezeu ca toate celelalte promisiuni făcute către dumneavoastră să fie duse la împlinire negresit,  în cel mai scurt timp. Stiu că voi beneficia în continuare de încrederea si sprijinul dumneavoastră.

 Pentru ce nu am reusit să fac in termen, si pentru tot ce nu am făcut pe placul dumneavoastră, vin să vă cer iertare.

  Sper, că în mandatul meu, faptele să fi fost mult mai vizibile decât aceste cuvinte, sper că ati putut cu adevărat să vedeti dezvoltarea de care a avut parte Repedea, să observati cum o comună ca si Repedea, a ajuns să fie una dintre cele mai frumoase, mai moderne si mai cunoscute comune din Maramures si din tară, o comună cu mult schimbată fată de cum a fost acum cătiva ani în urmă, o comună în care s-au făcut multe  prin prin muncă responsabila si in special cu ajutorul  dumneavoastră.

De Craciun, sper sa vă bucurati de Sfanta Nastere a Domnului nostru Iisus Hristos si să încercăm împreună sa fim mai buni, crezând, chiar si pentru o clipă, ca astfel ne aflăm mai aproape de Dumnezeu.  În noaptea Sfântă de Crăciun lăsati deoparte grijile si supărarile.

Deschideti-vă inima si primiti si un strop din binecuvăntarea care se revarsă peste lume. Cu totii, putem fi mai buni in 2014.

Vă doresc tot binele din lume, fie ca gandurile bune si curate sa va insoteasca pretutindeni, iar fericirea si succesul sa va fie mereu alături. Să vă amintiti cu plăcere de toate implinirile, cu melancolie de toate clipele frumoase si cu încredere de tot ce nu ati reusit.  

De Crăciun, este momentul să uităm de griji si supărări, sa iertăm, să iubim si să ne amintim ca nu suntem niciodată singuri.

Vă multumesc că suneti alături de mine, si vă asigur că, si eu la rândul meu, sunt aici pentru dumneavoastră.

 Vă urez din suflet, un Crăciun Fericit si un călduros La Multi Ani!

                                                       Dumnezeu sa va Binecuvanteze!
                                                                 Primarul comunei Repedea,
                                                                              Pavel TIUDIC

Trist colindul interpretat de Cristian si  Cristina Vaduva. Din nefericire, nu toti romanii se pot bucura in aceste zile de Sarbatoare. Coplesiti de necazurile si greutatile vietii, multi si-au pierdut speranta, iar altii nu se pot bucura din cauza  despartirii de cei dragi, vremelnic sau pentru totdeauna.

Colindul  aduce o lacrima si  pe fata celor care in aceste zile  au motive de bucurie.

Va doresc din suflet sa fiti sanatosi si sa treceti cu bine de incercarile vietii  la care sunteti supusi.

Sa nu ne pierdem speranta si sa incercam sa fim mai buni.

dsc_3292-1 barlea

Recunosc deschis, exista si PDL-isti sinceri. Gheorghe Mihai Barlea, este un exempu in acest sens. De precizat ca inainte de a fi PDL-ist, Gheorghe Mihai Barlea a fost prefect taranist.

Iata ce a declarat, acum cateva zile, Gheorghe Mihai Barlea, prim-vicepreşedintele PDL Maramureş:„Şi eu sunt de acord că, numărându-mă printre cei ce au fost şi sunt în viaţa politică a ţării, avem nevoie de un plus de responsabilizare şi mult mai multă seriozitate în ceea ce clasa politică face pentru cetăţeni”

Absolut corect, spun eu. Totusi, pentru ca declaratia domniei sale sa nu ramana fara finalitate, l-as  ruga ca atunci cand il va colinda pe  Traian Basescu, sa-i transmita din partea mea urmatoarele:

Nu este normal ca in mod repetat, presedintele Basescu sa sugereze subtil faptul ca, în afara de domnia sa, intreaga clasa politica este imorala, din moment ce si domnia sa face parte din aceeasi clasa politica. In mod normal, sefa unei case de toleranta, nu poate sa sustina ca este singura calugarita din stabiliment.

Din tot cuprinsul lumii

Acasă vin românii…

images isaEminenta ”trecere in rezerva” a lui Traian Basescu, naste tot felul de scenarii privind ”mostenirea”  electoratului ”captiv”  al viitorului fost presedinte al Romaniei.

Mai intai as remarca o ciudatenie politica. Un numar insemnat de ”basisti” se declara mai nou… monarhisti, pe considerentul ca daca Basescu nu e, atunci nimic nu e si atunci e mai buna monarhia. Cert este ca monarhistii de conjunctura aduc mari deservicii organizatiilor monarhiste veritabile.

In ultimul timp sunt lansate public  tot felul de sondaje ”ciudate” in care Mugur Isarescu este prezentat ca un potential invingator in alegerile prezidentiale de anul viitor. Eu nu cred in asemenea sondaje. Probabil ca guvernatorul BNR este un bun profesionist, asa  se zice de vreo 20 de ani, dar pana a ajunge sa-l invinga pe Crin Antonescu,  este cale foarte lunga.

Mugur Isarescu apare in fiecare sondaj cu o cota de incredere foarte ridicata. Stiu ca parerea mea nu conteaza, dar eu personal nu am incredere in Mugur Isarescu. Iata si motivul: la alegerile prezidentiale din  2000, Mugur Isarescu a candidat independent, dar nu este niciun secret, candidatura acestuia a fost propusa si sustinuta de CDR 2000. Eram membru PNTCD, pe atunci. La o intalnire cu liderii CDR 2000, ni s-a explicat ca trebuie sa-l sustinem pe Mugur Isarescu, insa ni s-a spus ca domnia sa nu doreste ”sa se afiseze” cu noi in campanie  pentru a nu-si ”sifona” capitalul electoral. Omul din ”inalta societate” dorea sustinerea  si votul nostru, al taranistilor, dar in acelasi timp ne cerea discretie, sa nu se afle cumva ca este candidatul nostru. Evident ca  si aceasta ”aroganta”  l-a  costat  destul de scump. La acele alegeri, Mugur Isarescu  a obtinut in jur de 11 procente. Daca va candida in 2014, in mod sigur va poza din nou  in ”independent”

In concluzie, Mugur Isarescu, poate linistit sa se ocupe de ”manipulatul banilor” Daca va candida, va obtine un rezultat  similar cu ” rata dobanzii de referinta a  BNR”

534189_165785050272785_50160208_n922793_525442447514979_1391276094_n1462862_635487569843799_1186023054_n

In luna mai, anul curent, in articolul Conferinta Judeteana de Alegeri a TNL Maramures, scriam urmatoarele: „De precizat ca un  eveniment de o asemenea amploare, respectiv o Conferinta de alegeri a unei organizatii de tineret, la care sa participe sute de tineri, delegati sau invitati,  nu are precedent in Maramures. De regula, adunarile generale ale tinerilor politicieni  din Maramures se desfasurau aproape in anonimat, fiind eclipsate de fiecare data de conferintele seniorilor. Pot spune, fara sa gresesc,  ca viitorul PNL Maramures suna destul de bine”

Dupa 6 luni de activitate intensa, cu 30 de actiuni politico-sociale la activ,  tinerii liberali maramureseni si in special cei din TNL Baia Mare,  au confirmat faptul ca reprezinta cea mai puternica organizatie de tineret din judet.

Ultima actiune desfasurata sambata 30 noiembrie 2013, a fost una de exceptie. Este vorba de Gala valorilor liberale, eveniment organizat de TNL Baia Mare. In cadrul galei a avut loc o licitatie de obiecte de arta, fondurile obtinute fiind  destinate  unui  grup de tineri cu rezultate bune la invatatura dar cu probleme sociale deosebite. Andrei Hoban, presedintele TNL Maramures, Radu Ardelean, presedintele TNL Baia Mare, ceilalti tineri liberali care s-au implicat in organizarea evenimentului, merita felicitari.

Tot in cadrul acestei gale au fost decernate diplome de excelenta, unor membrii din organizatia de seniori dar si celor mai activi tineri liberali.

Am avut onoarea  sa primesc si eu  o Diploma de excelenta pentru promovarea valorilor liberale. Faptul ca recunoasterea vine de la tinerii liberali reprezinta pentru mine o realizare foarte importanta.

Repet ce am spus in cuvantul de multumire de la decernarea diplomelor: Partidul National Liberal este un partid mare iar viitorul acestui partid este pe maini bune.

UPDATE:  Initial am crezut ca tinerii liberali maramureseni au incheiat anul cu 30 de evenimente la activ. Pe final de an au mai organizat doua: Sambata, 7 decembrie, a avut loc la Millenium Business Center I, a doua editie a seminarului cultural LIDERO. Evenimentul organizat de TNL Baia Mare impreuna cu COATL Maramures a fost dedicat Public Speaking-ului. Tinerii liberali maramureseni vor incheia anul cu o ultima sedinta de lucru, avand pe ordinea de zi primirea de noi membrii dar si impodobirea bradului de Craciun la sediul PNL Maramures. Vor primi colindatori si vor da cadourile tinerilor pentru care au  strans bani la Gala valorilor liberale .