1234753_434552596657761_453037962_n

Sambătă, 31 august, a avut loc, in Sala Sporturilor din Constanţa, lansarea proiectului Romania pentru Tineri. La eveniment au participat cei trei lideri ai alianţei, Crin Antonescu, președinte PNL, Victor Ponta, președinte PSD și Daniel Constantin, președinte PC, miniștri, senatori și deputați USL.

Discursul susținut de președintele PNL, Crin Antonescu:

De obicei în aceste împrejurări care se numesc Școala de Vară și la noi și după aceea într-o modă sau într-o tradiție pe care am inaugurat-o cum frumos își amintește bătrânul Florin Alexe, sunt prilejuri pentru liderii politici de a veni îmbrăcați casual, de a transmite mesaje politice foarte puțin casual , foarte oficial. Îmi cer scuze pentru ținută, vin de la întâlnirea cu colegii din Constanța, nu am mai avut timp să mă schimb, cam nonconformist de veche tradiție, nu mă simt stingherit și nu vreau să transmit un mesaj altora, nu vreau să transmit un mesaj nici opiniei publice românești în general, nici altor politicieni, nici altcuiva decât vouă.

 

Este un mesaj simplu, un mesaj pentru voi și de fapt pentru fiecare dintre voi și acest mesaj este „am nevoie de voi”, „am nevoie de tine”, de fiecare dintre cei care sunteți aici sau asemeni vouă sunt peste tot în țara noastră sau chiar și în alte părți, români fiind.

 

Am nevoie pentru că am planuri de viitor. Am un proiect pentru această țară, nu doar pentru mine sau pentru voi, ci pentru toți românii și în acest proiect am nevoie de fiecare dintre voi, de convingerea fiecăruia dintre voi că putem face ceva în și cu viața noastră în această țară. Am nevoie de convingerea fiecăruia dintre voi că destinul este cel pe care ni-l scriem fiecare, am nevoie de imaginația voastră, de ideile voastre , de exigența voastră, de obrăznicia fiecăruia dintre voi de a crede că numai voi știți cu adevărat cum arată viitorul. Eu, ca om politic cu un proiect, și colegii mei mai apropiați de generația mea, vorbim obligatoriu despre viitor. S-au adunat în spatele nostru ani, proiecte, speranțe, unele realizate altele mai multe, nu? Dar din ce în ce mai mult noi știm mai puțin cum arată viitorul. Cum arată viitorul știți numai voi pentru că de fapt voi sunteți cei care puteți face acest viitor.

 

 În general, discuțiile cu tineri și despre tineri, că fac ei politică sau nu, și puțini fac politică, vă felicit pentru asta, și pe voi care faceți politică în acest partid și pe cei care au o altă opțiune politică, dar o consumă, o împlinesc, o încearcă. Discursurile despre tineri care sunt sau nu interesați de politică și din nefericire știm toți că mulți, foarte mulți nu sunt interesați de politică, aceste discuții cuprind în general promisiuni, sfaturi, statistici, în cel mai bun caz, intenții. De fiecare dată, desigur, omul politic care se adresează celor tineri are tendința de a-și pune cenușă în cap, de a arăta ce păcătos a fost el, politicianul, până acum, ca și toți ceilalți politicieni,de toate culorile, ce minunat e tânărul, ce mult merită tânărul și cum de mâine viața lui, a politicianului respectiv, se va schimba radical și va face tot ce poate el pentru ca minunatul tânăr, viitorul , nu-i așa, al acestei țări , al acestei națiuni să capete tot ce este mai bun.

 

Nu spun asta, deși am bune intenții, și nu spun asta pentru că așa cum partidul în care suntem colegi are din strămoși și păstrează o deviză de amploare națională, amploare comunitară ” Prin noi înșine!”, Cred că cel mai cuprinzător și mai sincer rezumat de îndemn pentru un tânăr din România sau de oriunde  din lumea de azi sau cel puțin din lumea pe care noi o cunoaștem mai bine, lumea europeană, lumea occidentală, este „Prin tine însuți!”.

 

Toți știm și nu are rost să repetăm încă odată și încă odată ce multe lucruri trebuie să facem pentru tineri, ce multe lucruri merită tinerii, cât de puține șanse au de fapt cei mai mulți dintre tinerii României sau chiar cât de puține șanse au început să aibă din ce în ce mai mulți tineri ai Europei. Lucrurile acestea se știu, lucrurile acestea sunt realități pe care că vor să le spună, că le convine sau nu,  într-un moment sau altul să le spună, politicienii le cunosc bine, iar tinerii le cunosc și mai bine.

 

Știu toate aceste lucruri, le știți și voi, le știu și tinerii care nu fac politică precum voi, nu au poate mulți dintre ei atâtea informații câte aveți voi. Adevărul este simplu. Nu este ușor să fii tânăr, acum, în România, chiar în lumea de azi, dar eu nu vreau azi, cerându-vă nu ajutorul, ci tot ce puteți spune pentru propriul vostru viitor, spunându-vă că am nevoie de voi vreau să fac din nou inventarul tuturor nenorocirilor, neajunsurilor, inconvenientelor existente, ci vreau să întâlnesc, să chem acea parte din voi care poate da șansă la optimism, la încredere, la curaj și la forță. Nu am să vă căinez, ci am să vă spun cum cred sau ce cred că vă stă în putere și că aveți la îndemână.

 

Sunteți o generație de oameni cu multe întrebări, poate cu mai multe întrebări decât orice generație dinainte voastră a avut sau a putut să își pună, dar sunteți în același timp generația cu cele mai multe posibilități de a da răspunsuri acestor întrebări. Generația mea nu a avut această șansă, nu mai vorbesc de altele. Aveți putere. Aveți puterea de a judeca, de a plănui, de a refuza, de a pleca, de a construi, de a sfida, de a alege. Generația mea și multe altele nu au avut multe din aceste puteri. Aveți informație, aveți acces la informație, aproape la toată informația lumii, nu a serviciilor de informații, nu asta vă interesează, nu asta durează, nu asta rodește. Sunteți, puteți fi, fără a vă mișca fizic de aici, oriunde în spațiu, în timp, în lume, în cultură.

 

Generația mea n-a avut această șansă, dar n-ar trebui, ca partid istoric, să uităm că generații mai vechi, mulți dintre cei aparținând generațiilor mai vechi, n-au avut nici măcar șansa de a ieși ani, decenii, nu din granița unei țări, ci din zidurile unei celule.

 

Aveți puterea de a vota, aveți puterea de a nu vota, aveți puterea de a vă construi lideri, aveți puterea de a deveni lideri. Aveți în raza aspirației, planurilor, judecăților voastre nu doar această țară, ci această lume și dincolo de forța și asprimea cu care trebuie să judecați tot ceea ce s-ar fi cuvenit sau s-ar cuveni ca autoritățile, oficialii, instituțiile care în această țară au obligații față de voi, nu v-au dat – asta o faceți, n-am niciun fel de îndoială, și asta o fac toți tinerii – dincolo de asta, e și mai important, mai ales pentru cei care faceți, până una-alta sau pe durată mai lungă,  politică, aveți și șansa de a vă conștientiza o responsabilitate care vă aparține.

 

Știm cu toții ce sistem de învățământ oferă de ani buni și oferă acum statul român. Știu foarte bine ca unul care am și lucrat într-o vreme în el și, vai, în multe privințe chiar de atunci, de acum 25 de ani, lucruri esențiale nu s-au schimbat, o știu ca unul care am discutat și discut cu tineri care învață în România așa cum pot și vor și merită mai mult, cu tineri care învață în alte părți și-și permit să compare, știu foarte bine acest lucru.

 

Să nu vă scape, însă, dincolo de responsabilitatea neîmplinită a altora, responsabilitatea pe care fiecare dintre voi o aveți față de propria educație prin orice mijloace, cu orice preț. Suntem într-o vreme cu precădere grea din punct de vedere economic, cum se spune, și nu suntem, ca europeni, într-o criză doar economică. Am intrat, din păcate, într-o criză de încredere sau într-o criză de speranță.

 

Tinerii români sunt afectați în aceeași măsură. Nu scapă de toate consecințele și amenințările crizei economice europene, fie că ei sunt în România, la Constanța, la Tulcea, la Teleorman, la București sau că sunt în Spania sau  în Italia sau la Londra. Criza de încredere în viitor, teama care apare astăzi pe analize sociologice în populația tânără occidentală a Europei e fără precedent.

 

Sigur că tinerii români care sunt 100% tineri europeni nu au cum scăpa de asta. Nu aveți cum scăpa de asta, dar cred că fiecare dintre tinerii români poate să aibă o resursă de încredere și de optimism în plus. În vreme ce generațiile occidentale au mers după Al Doilea Război Mondial mereu ascendent, s-a trăit mai bine, s-a sperat mai mult, s-a reușit mai mult, s-a ajuns cu foarte puțină vreme în urmă să se vorbească despre sfârșitul istoriei, despre sfârșitul fericit al istoriei – o iluzie, din păcate sau din fericire.

 

Voi nu sunteți o generație care cade, o generație care simte declinul, o generație care cunoaște pentru prima dată frustrarea, teama, neîncrederea în viitor. Sunteți o generație ascendentă, sunteți mai puternici decât cei dinaintea voastră, sunteți mai informați decât cei dinaintea voastră, sunteți mai liberi decât cei dinaintea voastră.

 

Nu avem niciun cuvânt de spus în materie de destin în legătură cu locul în care ne naștem, cu momentul din lunga istorie în care ni se întâmplă asta. Nu vi s-a întâmplat poate cel mai fericit lucru din lume, nu v-ați născut în cel mai sigur, cel mai comod și cel mai apetisant loc din lume. Dar nu este nici pe departe cel mai rău. Atâta vreme cât ceea ce este comun unui tânăr din România cu un tânăr din SUA sau cu un tânăr din Siria, și anume esența tinereții lui, esența forței de a face planuri pentru o viață întreagă și pentru o lume întreagă nu vă este știrbit, aveți toate șansele.

 

Puteți face sau nu politică, cei care faceți politică sper din tot sufletul să o faceți cu convingerea că politica nu este făcută ca să rezolve totul, că politica nu este făcută – cel puțin noi, liberalii, înțelegem asta – ca să rezolve problemele tuturor celorlalți, că politica este nu o modalitate de a pune mâna pe niște funcții, pe niște bani sau pe niște onoruri, ci o modalitate pur și simplu de a te exprima, de a te afirma, de a comunica tu cu tot ce ai mai bun cu semenii tăi. Politica nu rezolvă toate lucrurile și politica bine făcută, atâta cât a fost vreodată sau câtă mai este, aici sau în alte părți, înseamnă tocmai puterea de a se autolimita la ceea ce este de datoria ei să facă.

 

Cei mai mulți nu fac politică, cei mai mulți dintre tineri, dar și cei mai mulți oameni, pe semne că dacă nu o detestă sunt măcar indiferenți. Soarta unei țări, soarta unei generații și soarta unui om, soarta noastră, soarta ta se face însă nu doar și nu în primul rând cu politica. Politica este doar o parte a vieții noastre, politica este un teritoriu pe care personalitatea celor dintre noi care aleg să facă asta, ideile celor care aleg să facă asta, curajul, forța, energia lor se pot manifesta.

 

Mi-ar plăcea să spun vorbe care să-mi dea și mie curaj și să le dea curaj și altora despre viitor și despre România. La mine nu mai este o alegere, este o alegere consumată. Din punct de vedere geografic, viitorul meu, cât este, înseamnă România. Aveți încă și alte alegeri, mi-ar plăcea să vă dau garanții, mi-ar plăcea fie și să pot să vă promit, dar nu pot da nicio garanție, nu pot vorbi eu despre viitorul vostru și nu pot vorbi despre viitorul României fără fiecare dintre voi și nici măcar nu pot promite altceva decât că înțeleg printr-o bună politică acea politică ce v-ar putea, pe cât mai mulți dintre voi, aduce aici cu ce aveți mai bun, acea politică sau acea așezare și ambianță de comunicare în urma căreia să aveți sentimentul că nu vă poate opri politica, fie și prost făcută de către unii sau de către alții, să o schimbați, să scoateți adevărul din voi și să folosiți fiecare zi a scurtei tinereți a fiecăruia dintre voi. Pentru că este singurul lucru pe care vi-l pot spune, pentru că îl știu mai bine decât voi – tinerețea durează tare puțin și este una singură. Folosiți-o!

 

Mulțumesc foarte mult!”