Iunie 2013


maramures.jpeg

Drumul judetean, 187-Valea Ruscovei, a fost inclus in lista propunerilor de investitii in perioada 2014-2020.

Consider ca argumentul principal al includerii acestui drum intre prioritatile de investitii, care vor fi transmise Agentiei de Dezvoltare Regionala Nord-Vest, este urmatorul:

Consiliul Local Poienile de sub Munte, Asociaţia pentru Dezvoltare Locală Ivan Krevan din comuna Repedea precum şi Consiliul Raional Verchovina şi Consiliul Local Zelene din Ucraina, întreprinde încă din anul 2009, demersuri pentru deschiderea unui punct de trecere a frontierei de stat româno-ucraineană în zona Munţilor Maramureşului, în dreptul localităţii Poienile de sub Munte.

Prin aceste demersuri se urmăreşte îmbunătăţirea relaţiilor de cooperare transfrontalieră între micro-regiunea Valea Ruscovei (România) şi raionul Verhovena (Ucraina) pentru asigurarea dezvoltării socio-economice a regiunii.

Astfel, în perioada august 2008-august 2009, au fost comandate și realizate următoarele studii privind oportunitatea deschiderii unui punct de trecere a frontierei pe Valea Ruscovei:

– un studiu de fezabilitate privind modernizarea drumului de acces pe Valea Ruscovei, începând de la intersecția DN 18 cu DJ 187 până la granița cu Ucraina de pe vârful Copilaș;

– un studiu preliminar privind impactul asupra mediului în cazul realizării drumului de acces la granița cu Ucraina;

– un studiu de trafic;

– un studiu de amplasare a punctelor vamale și de cotrol;

– o strategie de dezvoltare durabilă a regiunii Valea Ruscovei-Verchovena.

Deschiderea unui punct de trecere a frontierei în zona Munţilor Maramureşului ar avea efecte pozitive asupra dezvoltării socio-economice a uneia din cele mai izolate zone ale ţării – localităţile din  Depresiunea Maramureşului, astfel:

            1. Deschiderea punctelor de trecere a frontierei ar avea ca efect punerea în valoare a potenţialului productiv şi de tranzit rutier a acestei zone. Astăzi, regiunea Ivano-Frankivsk este singura dintre toate regiunile de frontieră ale Ucrainei, care nu are trecere peste frontiera de stat. De asemenea, judeţul Maramureş este printre singurele judeţe de graniţă al României care are un singur punct de trecere a frontierei în funcţiune şi acela nu funcţionează la paramentrii optimi. Această regiune ocupă o poziție geografică favorabilă, fiind situată pe axa traficului de pasageri şi mărfuri între nordul și sudul Europei. Din cauza lipsei de puncte de trecere din regiune, proprietarii de vehicule și de pasageri sunt nevoiți să cheltuiască mai mulți bani și timp pentru trecerea frontierei de stat cu Ucraina,  prin judeţele Suceava sau Satu Mare.

            2. Noi oportunități de dezvoltare ar primi şi aeroportul din municipiulu Baia Mare, deoarece punctul de trecere a frontierei ar fi amplasat la o distanță de circa 140 km de aeroport, iar acesta ar deveni atractiv pentru pasagerii, turiştii care călătoresc în regiunile de frontieră dintre România şi Ucraina.

         3. După deschiderea punctelor de trecere a frontierei va creşte substanțial accesibilitatea în zonele de staţiuni montane, precum cea din Borşa, Vişeu de Sus, contribuind la dezvoltarea turismului în zona Maramureşului. În plus, turiștii care vizitează Ucraina, Regiunea Ivano-Frankivsk vor dori să-şi continue călătoria şi în judeţul Maramureş.

        4. Constructia de drumuri de acces moderne la punctul de trecere a frontierei din zona muntelui Copilaş, din localitatea Poienile de sub Munte, va crea oportunități complet noi pentru dezvoltarea socio-economică a uneia din cele mai izolate zone ale ţării – Depresiunea Maramureşului care din toate părţile este înconjurată de trecători. Rezultatul economic îl va constitui crearea de întreprinderi mici în zonă,  prin dezvoltarea infrastructurii turistice şi de servicii (hoteluri, magazine, catering, etc). Potrivit calculelor preliminare în comunitățile de frontieră se vor crea peste 5.000 de locuri de muncă. Aceste activităţi precum și activitățile în punctul de control vamal, vor furniza venituri suplimentare la bugetele de diferite niveluri.

1011168_523422874377505_954696209_n922686_523422817710844_1065925721_n

In data de 18 iunie 2013, localitatea Yaremche din Regiunea Ivano-Frankivsk (Ucraina) a gazduit o masa rotunda privind perspectivele deschiderii unui punct de trecere a frontierei de stat romano-ucrainene in dreptul localitatii Poienile de sub Munte, judetul Maramures.

La intalnire au participat domnii Zamfir Ciceu – președintele Consiliului Judetean Maramures, Liviu Marian Pop – senator in Parlamentul Romaniei, Vasile Berci – deputat, Ion Beuca- consilier judetean, Buciuta Stefan – presedintele Uniunii Ucrainenilor din Romania, ambasadorul extraordinar și plenipotențiar al Ucrainei in Romania – dl Teofil Bauer, presedintele administratiei stat din regiunea Ivano-Frankivsk – dl Mykhailo Vyshyvaniuk, primul guvernator adjunct – dl Vasili Plavyuk, reprezentanți ai institutiilor administratiei publice locale si centrale din cele doua tari si reprezentanti ai societatii civile.

Participanții au purtat discutii despre problematica asociata deschiderii unui nou punct de trecere a frontierei intre cele doua regiuni de granita si au evaluat avantajele și perspectivele de dezvoltare durabila comuna.Punctul de trecere a frontierei este planificat sa fie deschis in dreptul raionului Verchovina din Ucraina si localitatea Poienile de sub Munte din judetul Maramures si implica construirea unor drumuri de acces la frontiera de pe ambele parți ale granitei.

Șeful Administrației Regionale de Stat Ivano-Frankivsk, domnul Mykhailo Vyshyvaniuk, a multumit reprezentanților romani pentru interesul aratat și a declarat ca deschiderea unui punct de trecere a frontierei are o importanța strategica nu numai pentru dezvoltarea sociala și economica a regiunii Ivano-Frankivsk și a judetului Maramureș, dar și pentru intarirea relațiile de cooperare dintre Ucraina și Romania, in general.

Noul punct vamal va avea ca efect valorificarea potentialului de tranzit al celor doua regiuni de granita, imbunatatirea in mod semnificativ a accesibilitatii statiunilor montane de la granita pentru cresterea fluxului de turisti romani si straini si va crea noi oportunitati de dezvoltare durabila pentru comunitatile de pe ambele parti ale frontierei.Deschiderea unui nou punct de trecere a frontierei dintre Romania si Ucraina va stimula circulatia persoanelor si a marfurilor peste frontiera, va reduce timpul si costurile de calatorie.

Directorul Agentiei pentru Dezvoltarea de Initiative Private din Ivano-Frankivsk, dna Oksana Fedorovych a subliniat faptul ca „deschiderea acestui punct de control va fi un catalizator puternic pentru dezvoltarea economica si sociala in zonele de frontiera. Conform studiilor economice realizate pana in prezent, in primii 5 ani de la deschiderea punctului vamal, acesta ar putea aduce beneficii economice estimate la aproximativ 115 milioane de euro.

Deschiderea punctului de trecere a frontierei in zona varfului Copilas va duce in mod inevitabil la dezvoltarea rapida a micilor afaceri, realizarea de investitii in constructia de noi infrastructuri si servicii, si in final crearea a cel putin 4.000 de locuri de munca. In prezent se lucreaza la elaborarea studiilor de fezabilitate pentru constructia unui drum de acces la punctul de trecere a frontierei dinspre Ucraina, pe teritoriul raionului Verchovina. Studiile de fezabilitate pentru accesul din partea romaneasca fiind deja finalizate.

Domnul Liviu Marian Pop – senator in Parlamentul Romania a declarat ca deschiderea punctului de trecere a frontierei este o vointa a comunitatii locale pe care o reprezinta cu mandrie in Parlamentul Romaniei. De asemenea, a afirmat ca statul roman este interesat de un parteneriat cu statul ucrainean, dar acest parteneriat nu trebuie sa ramana doar la nivel declarativ ci trebuie pus in practica.

Primarul comunei Poienile de sub Munte, domnul Oncea Stefan a subliniat ca decizia de a deschide un nou punct de trecere a frontierei depinde in primul rand de vointa politica a guvernelor celor doua state.

Potrivit domnului primar, pe Valea Ruscovei traieste o comunitate compacta de etnici ucraineni care de sute de ani viseaza sa nu traiasca la capatul tarii ci sa devina un centru de tranzit si de dezvoltare a relatiilor cu toti ucrainenii din Muntii Carpati. Initiativa este sustinuta si de catre primarii comunelor Repedea si Ruscova, Pavel Tiudic, respectiv Ioan Turcsin.

In calitate de presedinte al Consiliului Judetean Maramures, domnul Zamfir Ciceu, considera ca deschiderea in viitor a unui nou punct de trecere a frontierei in dreptul localitatii Poienile de sub Munte reprezinta un factor important al dezvoltarii judetului Maramures, astfel incat implementarea cu succes a acestei initiative este cruciala. Dupa cum s-a aratat in cadrul discutiilor deschiderea punctului de trecere a frontierei in Muntii Maramuresului este sustinuta de argumente serioase si poate contribui la scoaterea Maramuresului Istoric din izolarea geografica, devenind in viitor cu adevarat „Centrul Europei”

In data de 03 iulie 2013,  la Ocna Sugatag,  se va desfasura un seminar privind planificarea strategică a teritoriului Valea Ruscovei (România) – Verchovina (Ucraina).

New Image a

Este adevarat, in PNL Maramures există anumite tensiuni legate de derularea procesului electoral  intern. Faptul ca noi liberalii,  recunoastem deschis acest lucru, nu inseamana ca astfel de tensiuni nu se regăsesc în viaţa internă a oricărui partid mare şi as putea da  inclusiv numeroase exemple din alte ţări. În România, spre deosebire de celelalte partide mari, PNL este poate cel mai permisiv, cu prezenţa mai multor curente de opinie, cu existenţa frecventa a  unor păreri divergente. Democraţia internă a fost un principiu pe care PNL l-a aşezat mereu la loc de frunte. Declar public ca eu personal nu am avut niciodata  probleme din partea  niciunui lider din PNL pentru faptul ca mi-am spus  liber parerile. Mai nou, mi-am exprimat sustinerea publica pentru colegul meu din Consiliul Judetean, Gavril Ardusatan, asta nu inseamana ca sustinatorii primarului municipiului Sighetu Marmatiei, Ovidiu Nemes, nu mi-au respectat optiunea.

Parerea mea este ca in PNL Maramures, dupa clarificarea  aspectelor care au dus la luarea deciziei de amanare a alegerilor, trebuie sa se ajunga cat mai repede posibil la alegerile pentru desemnarea noii conduceri. Din cate cunosc, Biroul Permanent Teritorial al PNL Maramures, cu unanimitate de voturi, a propus acest lucru conducerii centrale, la luarea acestei decizii participand inclusiv cei doi candidati pentru functia de presedinte, Gavril Ardusatan si Ovidiu Nemes, inscrisi in cursa inainte de a se lua hotararea de amanare a alegerilor.

La Congresul Extraordinar din acest an, presedintele PNL,  Crin Antonescu a spus: “… Domnilor, suntem în Partidul Național Liberal,  unde în loc să ne văicărim, mai bine candidăm… Nimeni nu s-a supărat dintr-un vot vreodată în Partidul Național Liberal. Ceea ce cred însă că, fără a fi apanajul liberalismului, este oricum atributul său,  este că trebuie să știm să ne luptăm. În viață și în politică și în Partidul Național Liberal uneori pierzi, uneori câștigi. Nu e groaznic să pierzi, e groaznic să nu exiști…”

Cu respectul cuvenit ii  invit pe colegii mei liberali să se gandeasca  la aceste lucruri şi le spun că, atâta timp cât vom fi uniti,  vom trece peste orgolii si vom accepta competitia democratica pentru desemnarea liderilor,  PNL Maramures are şansa de a se mentine in postura de principala  forta politica din Maramures. Fara sa spun vorbe mari, eu cred ca Maramuresul are nevoie de un partid liberal puternic.

PNL Maramures  isi va rezolva in mod democratic problemele interne si va ramane unit si puternic, asta este convingerea mea. Repet, la ora actuala, PNL Maramures are o echipa omogena de consilieri judeteni, cel mai mare numar de primari din judet, lideri politici si parlamentari cu notorietate, organizatie de tineret puternica, oameni capabili sa faca performanta  la viitoarele alegeri. Eu cred ca PNL Maramures va  obtine rezultate foarte bune la alegerile europarlamentare de anul viitor si  va contribui  din plin la victoria candidatului USL pentru functia de Presedinte al Romaniei, domnul Crin Antonescu. In consecinta, adversarii, ca sa nu zic dusmanii PNL,  nu ar trebui sa se bucure prea repede.

Nota: Avand in vedere  faptul ca sunt implicat in competitia electorala interna, tin sa precizez ca articolul reprezinta opinia mea personala, nefiind un comunicat oficial al  Departamentului de Comunicare  din cadrul PNL Maramures.

UPDATE: PNL Maramures se pregateste intens de alegeri.

PNL Maramures a demarat pregatirile pentru anul electoral 2014. Se lucreaza la constituirea  retelelor electorale, la stabilirea targetului electoral pentru fiecare organizatie locala si la desemnarea responsabilior pentru fiecare sectie de votare. In sedinta Biroului Politic Teritorial de vineri 19.07.2013, au fost adoptate primele hotarari in acest sens.

In privinta  alegerilor interne, este posibil  ca acestea sa aibe loc in luna septembrie.. Decizia privind  stabilirea datei de desfasurare a Conferintei Judetene de Alegeri, apartine Biroului Politic National. 

In rest, am observat faptul  ca,  Gavril Ardusatan, acum secretar coordonator al  organizatiei judetene, implicat in mod serios in actiunile de organizare a filialei, prin discutii echilibrate cu primarii liberali si cu ceilalti lideri din teritoriu, isi consolideaza pozitia de lider liberal,  fiind in continuare favorit  la castigarea functiei de presedinte al PNL Maramures. 

Asa cum am mai scris, sunt convins ca PNL Maramures va ramane unit si puternic,  iar in 2014,  va  obtine rezultate foarte bune la alegerile europarlamentare si  va contribui  din plin la victoria candidatului USL pentru functia de Presedinte al Romaniei, domnul Crin Antonescu. In consecinta, adversarii, ca sa nu zic dusmanii PNL,  nu ar trebui sa se bucure prea repede.

20130623_110227 (1)

20130623_110344

20130623_110352

In seara zilei de 22 iunie  2013 , din cauza unei furtuni puternice insotita de descarcari electrice, in zona Repedea-Lespedea de Jos, a fost avariata grav reteaua de medie tensiune, pe o distanta de 600 metri  liniari,  lasand fara curent electric 15 000   de  locuitori ai comunelor Repedea si Poienile de sub Munte. Avaria raportata de catre primarul comunei Repedea, Tiudic Pavel, a fost verificata de o echipa de la Electrica dar s-a constatat ca interventia pe timp de noapte nu este posibila. In cursul noptii  de sambata s-au pregatit echipele de interventie si au fost comandate materialele necesare remedierii avariei (stalpii din beton armat au fost adusi de la Cluj Napoca)  Mentionez ca situatia de urgenta  de pe Valea Ruscovei  a fost semnalata imediat  si  de presa online din Maramures (emm, citynews, actualmm) Multumesc pe aceasta cale ziaristilor care au raspuns rapid  mesajului meu.

In dimineata zilei 23 iunie 2013  s-au prezentat la locul avariei doua echipe de lucru, o echipa SC Electrica, punctul de lucru Viseu de Sus, formata din 12 oameni,  avand in dotare utilaje specifice si o echipa a Primariei Repedea, condusa de primarul comunei Repedea, Tiudic Pavel, care a intervenit cu 3 utilaje, respectiv :  1 TAF, 1 buldoexcavator si o autobasculanta de 16 tone. Utilajele din echipa Primariei au amenajat un drum necesar pentru accesul la locul avariei,  avand  o lungime de 90 m si au ajutat la transportul stalpilor la locul de plantare.

Am fost si eu alaturi de acesti oameni pe tot parcursul zilei de Duminica. Impreuna cu primarul, am tinut  in permanenta legatura  cu directorul SC Electrica, Doru Lese si cu vicepresedintele CJ Maramures, Emil Marinescu. Dupa  14 ore de munca serioasa, intr-o zona cu teren accidentat, cu  trecere peste raul Ruscova,  localitatile Repedea si Poienile de sub Munte au fost realimentate cu energie electrica.

Apreciez in mod deosebit munca  depusa intr-o zi de mare sarbatoare, prima zi de Rusalii, de muncitorii de la Electrica si a celor din echipa primariei. Am observat ca atunci cand oamenii pun suflet in ceea ce fac, se pot rezolva probleme extrem de dificile intr-un timp foarte scurt. Seara, dupa terminarea lucrarilor, la masa oferita de sotia primarului, doamna Maria Tiudic, am putut vedea muncitori obositi dar multumiti ca au readus… lumina pe Valea Ruscovei.

ardusatan_gavril_pnlPotrivit statutului PNL, Joi 20 iunie 2013, ora 11,  s-a incheiat procedura de depunere a candidaturilor pentru functiile de conducere  ce vor fi alese, sambata 22 iunie, in cadrul Conferintei Judetene de Alegeri.

Pentru functia de presedinte al organizatiei judetene si-au depus candidatura 2 candidati, Gavril Ardusatan, consilier judetean si Ovidiu Nemes, primarul municipiului Sighetu Marmatiei. In ciuda unor acuzatii nejustificate, de alegeri  aranjate, iata ca in PNL Maramures functioneaza regulile liberale si de competitie. Asa cred ca ii sta bine unei filiale judetene  de partid,  pe care eu personal o consider ca fiind cea mai puternica din Maramures.

Intotdeauna mi-am asumat public actiunile politice, o sa procedez la fel si de aceasta data. Pentru functia de presedinte al PNL Maramures il sustin pe Gavril Ardusatan. Suntem colegi in Consiliul Judetean si am lucrat impreuna in cadrul Departamentului de Comunicare a PNL Maramures. Gavril Ardusatan este un om de echipa, un politician competent, foarte bun comunicator si consider ca este omul care  poate aduce echilibru si armonie in  cadrul organizatiei judetene a PNL Maramures.  

Pentru celelate  28 de functii din cadrul Biroului  Politic Teritorial  al PNL Maramures, si-au depus candidatura 38 de liberali. Ma numar si eu printre acestia. Daca delegatii la Conferinta vor considera ca in calitate de membru al echipei de comunicare am contribuit intr-o oarecare masura la promovarea publica a actiunilor PNL Maramures, imi vor acorda votul  si evident ca voi incerca sa nu-i dezamagesc. Nu mai voi supara daca nu voi intruni numarul de voturi necesar pentru a face parte din noul Birou Politic Teritorial,  in conditiile in care contracandidatii mei sunt oameni politici puternici cu multa experienta politica. Voi ramane in continuare bloger national-liberal, pregatit pentru bataliile electorale de anul viitor. Pentru mine este important ca PNL Maramures sa ramana o echipa unita si puternica.

Avand in vedere  faptul ca sunt implicat in competitia electorala interna, tin sa precizez ca articolul reprezinta opinia mea personala, nefiind un comunicat oficial al  Departamentului de Comunicare  din cadrul PNL Maramures.

UPDATE: Procedura alegerilor in PNL Maramures a fost intrerupta. Conferinta Judeteana de Alegeri a fost amanata printr-o decizie a forurilor centrale. Si amanarea este o solutie democratica.  Este adevarat ca in PNL este garantat si dreptul la petitie. Conducerea centrala va stabili o noua data de alegeri dupa clarificarea aspectelor semnalate in petitiile trimise la Bucuresti. Se va trece si peste asta, sunt convins. Din cate cunosc, dreptul fundamental al oricarui membru PNL din Maramures, de a alege si de a fi ales, nu a fost incalcat. Asta este aspectul cel mai important. Daca au existat mici inadvertente organizatorice, inerente intr-un proces electoral  de asemenea anvergura, acestea vor fi rezolvate iar procedura alegerilor interne va fi reluata. Pana la urma vor castiga cei care doresc cu adevarat sa munceasca pentru partid, nu numai sa critice de pe margine. PNL Maramures va ramane unit si puternic, asta este convingerea mea.

New Image a

Pe 22 iunie, in PNL Maramures vor avea loc alegeri interne. Dupa parerea mea, echipa de conducere care isi incheie mandatul are rezultate notabile. Orice s-ar spune, daca luam in calcul numarul de alesi locali obtinut la alegerile locale, rezultatele de la alegerile parlamentare, se poate spune ca PNL Maramures este principala forta politica din Maramures.

La ora actuala, PNL Maramures are o echipa omogena de consilieri judeteni, cel mai mare numar de primari din judet, lideri politici cu notorietate, parlamentari, organizatie de tineret puternica, oameni capabili sa obtina rezultate foarte bune la viitoarele alegeri.

La final de mandat, as aprecia in mod deosebit activitatea presedintelui PNL Maramures, Radu Stef. Un om echilibrat, democrat convins, neinteresat de functii administrative alese sau numite, fapt rar intalnit in randul liderilor de filiale judetene. Nu stiu daca domnul Radu Stef va mai candida pentru un nou mandat. Daca va candida, in mod cert il voi sustine.

Consideratiile mele sunt confirmate intr-un articol recent, aparut intr-o publicatie locala, articol scris de un ziarist intransingent ce nu poate fi banuit de partizanat politic: Singura certitudine reala pe plan local o reprezinta PNL, liberalii beneficiind inca de o imagine de oameni seriosi si fermi, capabili sa respecte obligatiile asumate public. Trecand peste anumite incoerente decizionale, filiala liberala pare capabila sa devina principala formatiune politica pe plan local si regionalse spune in articolul avand ca titlu Luptele intestine macina partidele. Liberalii, factor de echilibru pentru USL Maramures.

Evident ca urmeaza alegerile interne cu tot ce presupune un astfel de eveniment, candidaturi, campanie interna, pozitionari fata de o anumita echipa sau fata de un lider, lucruri absolut normale pentru un partid eminamente democratic cum este PNL.

Vorba presedintelui Crin Antonescu,  in PNL libertatea de exprimare este traditionala. Evident ca vor fi si dispute politice aprige, normale in cazul unor alegeri interne,  totusi, ar fi de dorit ca aceste dispute sa nu duca la situatii in care, dupa anuntarea rezultatelor, protagonistii sa nu mai poata da mana unii cu altii. Daca vreunul dintre colegii liberali  ar crede ca ar putea castiga, atacand partidul din interior, se inseala. Va castiga  cel care va reusi sa uneasca, nu sa dezbine. Am revenit in PNL, dupa un „stagiu”  la PNTCD, formatiune politica  in care luptele interne au dus practic la disolutia unui partid istoric. Pot sa-mi dau „doctoratul” in materie de conflicte politice interne, in consecinta, imi permit sa dau sfaturi noilor mei colegi in aceasta privinta.

In concluzie, convingerea mea este ca in urma alegerilor, indiferent de numele liderului ce va fi ales, PNL Maramures va ramane o echipa unita,  pregatita pentru bataliile electorale de anul viitor. Sunt convins ca PNL Maramures va avea o conducere capabila sa obtina rezultate foarte bune la alegerile europarlamentare de anul viitor si mai ales capabila sa contribuie din plin la victoria candidatului USL pentru functia de Presedinte al Romaniei, domnul Crin Antonescu.

UPDATE: PNL Baia Mare si-a ales conducerea.

Alegerile in organizatiile locale se apropie de final. Marti 11 iunie 2013, a fost randul PNL Baia Mare sa-si aleaga conducerea. In urma alegerilor de marti, PNL Baia Mare are o echipa de conducere  in  componenta careia se regasesc multe nume noi,  liberali cu experienta politica, dar si foarte multi tineri. Pentru PNL Baia Mare este un nou inceput, in care accentul se pune pe ECHIPA si nu neaparat pe lideri cu foarte multa notorietate. Eu cred ca echipa liberala din Baia Mare va face fata cu brio provocarilor electorale de anul viitor.

Presedinte: Gratian Talos

Vicepresedinti: Cosma Radu, Marincas Ioan, Alb Rita, Ceterchi Ioan, Moldovan Danut.

Membri in Biroul Politic Municipal: Mehes Adalbert, Moldovan Tiberiu, Muresan Maria Iulia, Bozantan Florin, Stef Dan, Stan Gheorghe, Matei Ileana, Valean Radu, Anca Cornea, Belbe Marcel, Hicea Cristian.

Supleanti: Lesan Mihai, Podar Ioan, Paven Dumitru, Micle Radu, Grumaz Dan.