• USL-logoComisia Europeană a decis reluarea plăţilor pe patru din cele cinci axe presuspendate în cadrul Programului Operaţional Regional, ca urmare a măsurilor eficiente implementate de Guvernul României. Pe acest program au fost semnate aproape 3.400 de contracte de finanţare, care prevăd crearea a aproximativ 20.000 de locuri de muncă.
  • Prin intermediul celor patru axe pe care se reiau plăţile sunt disponibile aproape 80% din fondurile alocate României prin intermediul acestui program.
  • Ca urmare a reluării plăţilor, România va încasa pe POR peste 150 de milioane de euro, sumă pentru care au fost trimise în luna martie 2013 Comisiei Europene documentele necesare pentru rambursare.
  • Comisia Europeană a presuspendat POR la sfârşitul lunii octombrie 2012 din cauza problemelor înregistrate în implementare în timpul guvernării PDL.
  • În perioada următoare, eforturile autorităților responsabile se vor concentra pe identificarea acelor măsuri care să conducă la deblocarea integrală a acestui program. În cel mai scurt timp posibil urmează să fie deblocate şi Programul Operaţional Sectorial Transport şi Programul Operaţional Sectorial Creşterea Competitivităţii Economice.
  • USL a reușit într-un an de zile deblocarea fondurilor europene și dublarea gradului de absorbție.
  • Masurile si strategiile pe care le-a adoptat Guvernul USL vor contribui nu numai la majorarea în continuare a gradul de absorbție, dar și la pregătirea pentru  mecanism financiar multianual care va intra în vigoare de la 1 ianuarie 2014.