Decembrie 2009


La multi ani !

Videourile Vodpod nu mai sunt disponibile.
Anunțuri

Populaţia rurală din România se află într-o stare dezastruoasă şi există o tendinţă continuă de accentuare a acestei stări: ţăranii câştigă în medie de şapte ori mai puţin decât cei ce lucrează în alte domenii, cel puţin jumătate din ţărani trăiesc sub nivelul sărăciei extreme, ţăranii nu pot să-şi susţină copiii să urmeze studii liceale şi/sau superioare, viitorul acestora fiind blocat, nu există un sistem de pensii asigurat pentru ţărani etc.

Sprijinirea agricultorilor a fost iluzorie: agricultorii români au primit cele mai mici subvenţii din UE – şi acelea mult întârziate, preţul motorinei pentru tractoarele agricole este la fel ca al celei pentru maşinile de lux – în timp ce în UE este la jumătate, s-au impus condiţii mult exagerate pentru introducerea normelor europene, pieţele agroalimentare sunt parţial nefuncţionale, cu manifestări de tip monopolist sau concurenţă neloială/inechitabilă etc.

În aceste condiţii nu este de mirare că ţăranii au ajuns să-şi vândă la preţuri de nimic terenurile şi mai ales animalele (cărora, din lipsa banilor, nu le mai pot asigura furaje), iar depopularea satelor a atins nivelul critic – extrem de riscant pentru substanţa naţională şi securitatea alimentară din viitor ale României. Societatea românească are datoria morală să sprijine reducerea decalajului actual dintre sat şi oraş, având în vedere că timp de mai multe decenii (înainte, dar şi după 1989) satul a subvenţionat industrializarea şi urbanizarea României.

Solicităm Guvernului, Parlamentului şi Preşedintelui României să facă demersurile necesare pentru a prevedea în Bugetul de stat pe  anul 2010 şi în programele guvernamentale  a următoarelor:

  1. Plata neîntârziată a subvenţiilor prevăzute de legislaţia în vigoare;
  2. Fonduri de minimum 3% din PIB pentru agricultură şi dezvoltare rurală (neincluzând în acestea fondurile provenite de la UE);Negocierea cu UE a unui Moratoriu şi introducerea unui Program de 10 ani pentru salvarea ţăranilor din România, care să asigure, printre altele:
  • condiţii de susţinere-subvenţionare comparabile cu cele ale celorlalţi competitori din piaţa agricolă comună europeană;
  • acordarea de credite avantajoase (perioade de graţie mărite, subvenţionarea dobânzilor şi a unei părţi din credite etc.), transformarea CEC în Bancă pentru Credit Rural şi un sistem funcţional de garantare guvernamentală 100% a creditelor rurale; – reducerea cu 50% a preţului motorinei pentru agricultură;
  • reducerea la 5% a TVA pentru anumite produse agroalimentare, în vederea eliminării unor practici de evaziune fiscală; – măsuri de stabilitate şi funcţionalitate deplină şi corectă a pieţelor agroalimentare;
  • măsuri de stimulare a vânzării/arendării terenurilor agricole în vederea consolidării gospodăriilor ţărăneşti ca ferme comerciale viabile (pensie şi rentă viageră, operaţiuni notariale, cadastrale, de întabulare şi de reparcelare subvenţionate etc.);
  • consultanţă gratuită pentru elaborarea şi monitorizarea proiectelor de finanţare şi extinderea reţelei de consultanţă agricolă şi rurală la cel puţin 7000 de consultanţi (minimum doi în fiecare comună);
  •  sprijinirea financiară a stabilirii tinerilor în zona rurală;
  •  dezvoltarea accelerată a infrastructurilor rurale (învăţământ, sănătate, drumuri etc.);
  •  sistem de pensii pentru agricultură şi sistem adecvat de asistenţă socială în zona rurală.

  Radu Sarbu

Un colind si un gand bun.

Sarbatori fericite !

Videourile Vodpod nu mai sunt disponibile.

In dimineata zilei de 7 decembrie 2009, Traian Basescu a spus: Un fleac, i-am ciuruit !. Evident, s-a referit la cei care nu l-au votat. Asa a inteles Traian Basescu, sa le multumeasca si celor care l-au votat in 2004 si nu au repetat figura in 2009. Printre acestia ma numar si eu.

Din moment ce si-a “ciuruit”  opozantii, are in sfarsit cale libera pentru “a face ordine” in tara.

Asa “ciuruit” cum sunt, astept cu nerabdare ca “anticomunistul” Traian Basescu sa porneasca lupta impotriva comunistilor si sa procedeze rapid  la  “lichidarea  mogulilor“. Evident nu trebuie sa uite de  eliminarea partiala  a  “nenorocitilor de parlamentari”, inclusiv a celor din PDL.

Traian Basescu mai are  “un pic” de treaba cu bugetul. Asta nu trebuie ciuruit. A avut grija Pogea sa-l ciuruiasca. Aici are o problema. Daca impreuna cu Guvernul…boc,boc, boc,  nu reuseste  “sa carpeasca” bugetul, atunci sa vezi “ciuruiala”. De data asta  „o s-o incaseze ” si smecherii de la UDMR.

Prevad ca in anii care urmeaza, oameni precum, Crin Antonescu, Radu Sarbu, Mircea Badea, Mircea Dinescu, Roxana Iordache, Mircea Diaconu, asa “ciuruiti”  cum sunt, nu-i vor face „viata usoara”  lui  Traian Basescu.

 

Iata si filmul trucat; vocea este a lui Sorin Ovidiu Vantu:

Videourile Vodpod nu mai sunt disponibile.
Videourile Vodpod nu mai sunt disponibile. 

În consens cu recentul Acord PSD-PNL pentru ieşirea României din criză, Partidul Naţional Ţărănesc Creştin Democrat şi Partidul Social Democrat încheie un acord istoric, pentru înaintarea societăţii româneşti pe drumul normalităţii, al adevărului, al dialogului şi al reconcilierii naţionale. PNŢCD salută poziţia domnului Mircea Geoană, de reorientare doctrinară a PSD, care conduce PSD către o social-democraţie de tip occidental, compatibilă democratic şi cu doctrina creştin-democrată a PNŢCD.

Considerând depăşită etapa de confruntare aspră dintre cele doua partide, în care adversitatea politică firească era percepută ca duşmănie, cele două partide îşi exprimă hotărârea de a conlucra pentru schimbare, pentru eliberarea de toate formele de resentiment şi violenţă a conştiinţei personale şi colective în România şi pentru a armoniza scena politică din România cu cea din Uniunea Europeană.

 În acest sens, PNŢCD şi PSD consideră că:

  • Reconcilierea trebuie să se bazeze pe Adevăr şi pe Morala Creştină.
  • Combaterea comunismului, ca ideologie totalitară şi practică politică, a fost şi este legitimă şi necesară.
  • Revoluţia din decembrie 1989 a fost anti-comunistă, nu numai anti-ceauşistă.
  • Vinovăţia nomenclaturii comuniste şi a celor din aparatul represiv, care au făcut posibilă teroarea, este reală şi trebuie recunoscută şi condamnată public.
  • Pentru reconcilierea naţională este necesară exprimarea căinţei – din partea celor care au greşit – şi a iertării – din partea celor care au suferit.

Partidul Social Democrat îşi exprimă regretul pentru suferinţele prin care a trecut poporul român în timpul comunismului, şi din cauza violenţelor şi ilegalităţilor din timpul mineriadelor.

Ambele partide vor sprijini dezvăluirea adevărului şi înfăptuirea dreptăţii.

PNŢCD salută cu bucurie acest început de reconciliere naţională şi îşi exprimă încrederea că alegerea domnului Mircea Geoană în funcţia de Preşedinte al României, al tuturor românilor, va favoriza acest proces, atât de important pentru naţiunea noastră.

În acest sens, PNŢCD face apel către membrii şi simpatizanţii săi să urmeze exemplul celuilalt mare partid istoric – PNL – să sprijine schimbarea şi să acorde votul lor domnului Mircea Geoană, în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale din 6 decembrie 2009.

Dumnezeu să binecuvânteze România!

Pentru PNŢCD,                                                             Pentru PSD,

Radu SÂRBU                                                                 Mircea GEOANĂ
Preşedinte                                                                          Preşedinte

Doru Năsui                                                                      Liviu Dragnea
Prim vicepreşedinte                                                  Secretar general

Gheorghe Ciuhandu                                                        Ilie Sârbu
Preşedintele CNC                                                         Vicepreşedinte

Liviu Petrina    
Vicepreşedinte